De revelion m-am gandit ca anul acesta sa nu-mi doresc nimic.Dar am realizat ca de fapt lumea mea e construita din dorinte si colorata cu vise.Deci asta ar fi insemnat sa renunt la ea.Asa am decis sa-mi fac o lista interminabila de dorinte.
Mi-ar placea sa stiu tot timpul ca cei dragi ma iubesc pentru ceea ce sunt,chiar daca eul meu e intr-o continua schimbare si a spune ca iubesti pe cineva e ca si cum ai spune ca iubesti un oras dintr-o civilizatie disparuta,de care nici macar nu stii cu certitudine ca a existat vreodata.
Ar fi dragut ca atunci cand esti mic si faci prima greseala sa nu fii pedepsit.In schimb sa ti se faca un tort urias pe care sa scrie "Bine ai venit pe lume".Si acea zi sa fie sarbatorita in fiecare an, astfel poate n-am mai uita ca oricine greseste si ca asta e doar o dovada in plus a faptului ca esti uman si ca esti in viata.
Mi-as dori sa nu fim atat de mult dezamagiti de esecurile noastre si ale celor din jur.Si ca nimeni sa nu te intrebe ce ai reusit,ci mai degraba ce ai incercat si cat de mult ai luptat.Astfel am fi scutiti de a insirui o lista penibil de lunga cu nimic...nimic....nimic, pe care se mai afla ratacit cate un cuvant cu vreo reusita de a noastra.
Mi-ar placea ca oamenii sa inteleaga ca atunci cand mi se cere sa renunt la un vis, mi se cere de fapt ca o parte din mine sa renunte mine;ca cearcanele nu sunt intotdeauna cauzate de oboseala/prea multa cafea,ci ca pot fi urmele lasate de lacrimi care au ramas blocate si care incearca cu disperare sa gaseasca o cale sa-si indeplineasca dorinta de a zbura pe gene; ca zambetul tamp si larg pe care-l am pe fata atunci cand raspund :"ok,voi renunta la..." ,de fapt ascunde dezamagire si frica.Teama de a ingropa singura acea cutie care contine partea din mine, inchisa cu 2009 de lacate,astfel incat cei care o gasesc sa nu o poata deschide. Teama ca nu voi reusi sa ma intorc acolo,ca voi uita drumul,sau poate voi descoperi plantat un dud in loc de nuc si nu voi mai recunoaste locul.
Mi-as dori sa-mi pot fotografia gandurile.Astfel poate n-ar mai fi postate in haine murdare si rupte,poate nu si-ar mai pierde simturile.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Eu as vrea sa nu mai existe oameni, ca mine, care sa raspunda "nimic" la intrebarea ta...
ReplyDeleteInsa ai deschis o problema interesanta, cat de mult avem voie sa visam in viata asta si cat trebuie sa fim pragmatici?
Keep up the good posting:).
Raspunsul tau nu ar fi 'nimic';).
ReplyDeleteNu stiu cat avem voie sa visam,nici cine/ce stabileste unde anume e limita.
si thank you,thank you:P
Welcome back Yellow! A durat ceva...sa speram ca odata ce ai inceput, nu te vei mai putea opri. :)
ReplyDeleteHaha:P
ReplyDeletesi la voi a durat ceva pana m-ati observat ca-s back in business:P
n-am observat, ne-ai zis tu :p
ReplyDeletei-am zis lu' fratello:P
ReplyDeleteRadu Gyr Îndemn la luptă
ReplyDeleteNu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care să lupte nu mai vor.
Cat inima în piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
când te ridici cu-n steag, mai sus ?
Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii când în lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.
frumos...:)
ReplyDelete"Nadejde, preaplacut nume, plin de bucurie si de toate bunatatile! Cu adevarat, cât de minunata este puterea ta! Negraita este lucrarea ta facatoare de minuni! Cu adevarat esti frumoasa ca o fiica a cerului! Cine poate spune în cuvinte frumusetea ta? Cine poate povesti binefacerile tale? Puterea ta este sprijin sufletelor întristate. Lucrarea ta aduce stapânirea împaratiei celor bune. Esti darul dat noua de Dumnezeu pe care nimeni nu ni-l poate lua, fiindca tu ai fost plasmuita dimpreuna cu sufletul omului, ca sa-l întaresti în toate încercarile vietii si sa-l arati deasupra împrejurarilor luptator nebiruit.
ReplyDeleteCu adevarat nadejdea este un mare dar dumnezeiesc! Ea le întareste pe toate, le face sa fie frumoase, le desavârseste, le ocroteste de primejdii si le face sa propaseasca." (Sfântul Nectarie din Eghina)