A small wound, a big step in becoming a doctor

Ieri am efectuat prima sutura chirurgicala. Probabil cand cititi aceasta afirmatie, va intrebati: 'si ce-i asa mare chestie'? .Intr-adevar, chirurgii opereaza zeci de pacienti intr-o garda, fac lucruri mult mai complicate si mai interesante,mai pe scurt salveaza vieti in fiecare zi.
Numai ca eu aici incerc sa descriu multitudinea de emotii care te invadeaza PRIMA data cand faci o procedura medical (cu totii incepem cu acele proceduri banale,non-invazive/minim-invazive, dar indiferent de dificultate,prima data e cam la fel).
Lucrurile decurg cam asa: profesorul/doctorul iti zice: 'acum e randul tau sa faci asta'.Deodata parca timpul se opreste in loc,esti doar tu cu gandurile tale,cu emotiile tale, iti simti sangele cum trece prin fiecare vas, ai senzatia ca nu mai tii minte ce pasi trebuie sa urmezi, ca nu esti pregatit pentru asta, te panichezi, te gandesti 'vai,ce ma fac daca mainile nu respecta instructiunile precise primite de la creier'.Dupa care profesorul tipa la tine: 'ti-am zis sa-ti pui manusile si sa faci asta acum!' si pamantul incepe iar sa se invarta, chiar daca tu esti in continuare ca intr-un vis,ca intr-o poveste.La un moment dat simti ca ai iesit din taramul magic,te uiti in jurul tau si iti dai seama ca totul a revenit la normal, nu-ti vine sa crezi ca ai efectuat cu succes procedura medicala, ca mainile tale s-au descurcat perfect. Tot atunci realizezi ca ce-ai facut nu era chiar atat de complicat (din contra ca era poate simplu), ca nu esti niciun erou,ca te-ai stresat mai mult decat ar fi trebuit,dar cu toate astea esti PUR SI SIMPLU FERICIT. Iti amintesti toate motivele care te-au determinat sa alegi medicina,iti dai seama ca toate cartile invatate,tot stresul,toate noptile nedormite sunt un pret mult prea mic pe care-l platesti pentru satisfactiile pe care urmeaza sa le ai.

nicotine-free

Am pe masa o tigara care ma sperie.... nu arata si nici nu o percep ca pe vreun mic monstrulet. Este identica cu miile de tigari pe care le-am fumat pana acum. Ciudat este ca nu ma inspaimanta nici gandul ca urmeaza sa o fumez, nici gandul ca o consider ultima, nici macar filmuletul din mintea mea in care vizualizez cum actioneaza toate acele subtante pe care le inspiram in timp ce fumam .Cred ca ma intimideaza lupta care o sa urmeze dupa,desi consider ca am toate armele necesare pentru a o castiga.Sau poate ma tem ca o sa uit acea lista lunga cu motivele pentru care iau aceasta decizie, sau ca voi avea momente in care acele motive mi se vor parea lipsite de importanta. Stiu ca pentru un nefumator suna stupid, dar ma simt de parca urmeaza sa ma despart de un prieten bun,care mi-a fost alaturi zi de zi in ultimii ani,cu care am impartit clipe,sentimente,ganduri.
Anyway...m-am inarmat cu multe dulciuri,fructe,seminte,cateva comedii si nu in ultimul rand curaj si vointa(sper sa fie de fier,nu de ghetza:P).
Acum cred ca a sosit momentul sa o aprind...So...let the fight begin!!!!